YTR #5 Provocarea lui Shakespeare şi pericolele sale

Explorează rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și descoperă cronici ale spectacolelor prezente în secțiunea competițională a festivalului, realizate exclusiv de studenții anilor II și III ai Teatrologie – Jurnalism Teatral, Departamentul de Studii Teatrale din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. 

Shakespeare este universal. O propoziţie simplă, dar cu un adevăr mare în spate, mare şi nu foarte uşor de explicat. Ce îl face pe Shakespeare să sfideze timpul? O mulţime de motive, dintre care, poate, cel mai important este acela că reuşeşte să surprindă fiinţa umană în atâtea şi atâtea niveluri. Încă şi în prezent se mai descoperă noi perspective de citire pentru textele sale. Cum vă place este una dintre cele mai bogate piese în teme şi motive; de la timp, la dualitate şi de la spaţiu la mască. Totodată, este şi una dintre cele mai citate piese. De câte ori nu am auzit Lumea-i o scenă şi toţi suntem actori? Nu, nu este Hamlet, aşa cum am fi tentaţi să credem. Cu toate aceastea, piesa nu este una foarte accesibilă. Contează mult intenţiile regizorale; dacă nu se trece, însă, de primele aparenţe şi sensuri, spectacolul poate avea de suferit.

Acest lucru s-a întâmplat în spectacolul regizat de Szilvay Máté. Adaptarea pentru scenă a piesei Cum vă place fiind spectacolul său de licenţă. Este de apreciat curajul de a alege un text atât de cunoscut şi deloc facil. Din păcate, e posibil să fi fost o provocare prea mare pentru un regizor la început de carieră. Au existat, desigur, o serie de impedimente în receptarea spectacolului. Vizionarea online este destul de anevoioasă. În ciuda neajunsurilor, însă, în spatele jocului actoricesc, se află intenţia, gândul pe care îl ai sau nu la intrarea în scenă, nevoia care te face să acţionezi. Iar de această dată intenţiile actorilor nu au fost suficient definite.

În contextul scenic, acţiunea prinde diferite conotaţii, de obicei, uşor de înţeles. Mai grav este atunci când lipseşte. De cele mai multe ori, cuvintele erau doar spuse de către actori; nu aveau motivaţie. În acest text ne întâlnim cu unul dintre cei mai profunzi bufoni shakespearieni, pe numele lui original Touchstone. E adevărat că este dificil să pui concepte filosofice în acţiuni, dar în acelaşi timp, nu poţi lăsa unele dintre cele mai importante maxime shakespeariene ca pe nişte simple vorbe, împrăştiate în anumite momente ale piesei doar pentru că atunci trebuia să vorbească personajul. De asemenea, multe momente cheie din piesă nu au fost valorizate suficient. Când Celia şi Rosalinda decid să fugă de la curtea lordului, părăsind lumea cunoscută lor pentru a se aventura în ceva cu totul nou, a părut mai mult o plecare la un picnic în pădure. Două adolescente decid să plece de acasă. Dacă nechibzuinţa şi entuziasmul sunt cele care le conduc acţiunile, ar trebui să înţelegem exact asta. Cele două, însă, păreau foarte relaxate în luarea acestei decizii, ca şi când ar fi fost un gest comun, banal.

Un aspect de apreciat la acest spectacol este bucuria actorilor de a juca. Se putea vedea că e o bucurie reală de a fi pe scenă, dar asta nu a suplinit, însă, lipsa indicaţiilor regizorale care să dea şi consistenţă interpretării lor. Se adaugă şi lipsa lor de experienţă, destul de evidentă. În primul rând, regizorul trebuie să aibă grijă de actori. Cum anume o face şi prin ce metode ajunge să protejeze actorii de monotonia scenică ţine de opţiunea personală. Pe lângă multe alte griji şi paliere de lucru ale unui regizor, în centrul eforturilor sale stă coordonarea coerentă a echipei, iar tocmai acest factor nu s-a putut decupa suficient din parcursul spectacolului.

Într-un spectacol cu multe personaje, mai ales când acestea sunt interpretate de tineri actori, fără un stil anume sau semne distinctive, este necesară o diferenţiere cât mai clară a acestora. În timpul vizionării, de multe ori, apărea o confuzie în rândul personajelor. Rolurile interpretate, din lipsa unei înţelegeri temeinice a textului sau din pricina unor indicaţii regizorale imprecise,  de multe ori se confundau; personajele aveau în mare parte aceeaşi energie conţinută, dar fără a fi exprimată într-o direcţie anume şi astfel se ştirbea din individualitate. Costumele nu se remarcau nici ele; puţine personaje aveau un ceva distinctiv care să aparţină doar lor. Acest fapt poate fi motivat prin lipsa resurselor materiale, desigur. Cu creativitate, însă, s-ar fi putut găsi alte  mijloace prin care spectatorul să poată fi ajutat să reţină mai uşor identitatea personajelor.

Scenografia atrage atenţia prin simplitatea ei. Într-o anumită măsură, aduce aminte de scena elisabetană a renaşterii engleze. Acea scenă era caracterizată de o lipsă totală a decorului, dar şi de faptul că publicul putea vedea personajele din mai multe unghiuri. În cazul acelui tip de scenă, costumele erau foarte importante, deoarece ele transmiteau toate informaţiile despre un personaj. Un costum al unui nobil era bogat ornamentat, costumul nebunului de la curte era croit astfel încât să sublinieze rolul acestuia. Totodată, costumele ne spuneau şi unde anume se află personajele – în pădure sau în sala tronului. Având acest orizont de aşteptare, costumele din spectacol nu reuşesc să comunice prea multe despre personaje. Şi un alt dezavantaj ambiguu ar fi acela că nu aparţin aceluiaşi plan temporal.

Mă bucur că un tânăr regizor a ales să se lupte cu un astfel de text. Ceea ce a lipsit, în schimb, a fost o înţelegere mai profundă a textului dincolo de suprafaţa cuvintelor.  Shakespeare este o provocare chiar şi pentru un regizor experimentat, mai ales când vine vorba de unul dintre cele mai filosofice texte ale sale. Încercarea acestui spectacol Cum vă place cere îngăduinţă şi poate fi privită ca un raport inegal de forţe cu vastul univers shakespearian.

un articol de Marian Radovici

student anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti

Află mai multe despre spectacol și când îl poți vedea AICI.

Articolul nu reprezintă în mod necesar poziţia organizatorilor festivalului. Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” nu este responsabil de conţinutul cronicilor din rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și nici de opiniile celor care le semnează. Acestea sunt în întregime responsabilitatea studenților din anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti.