YTR #6 Mamă, mi-am pierdut direcția în viață

Explorează rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și descoperă cronici ale spectacolelor prezente în secțiunea competițională a festivalului, realizate exclusiv de studenții anilor II și III ai Teatrologie – Jurnalism Teatral, Departamentul de Studii Teatrale din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. 

Alcool, sărutări, comparații și crize existențiale. Mașka ne face o introducere în realitatea pe care o trăiește în Rusia. Nu este mulțumită de ce se întâmplă. Mama ei a născut-o la 17 ani, aproape vârsta pe care o are și protagonista în prezent. Asistăm la scene din viața Mașkăi, cea care încearcă să-și găsească rostul în viață şi visează, asemeni altor personaje feminine celebre, la mutarea într-o Moscovă cu statură de Eldorado.

Relațiile dintre personaje sunt tensionate. Mașka îl tachinează pe Kostia care vrea să împartă un moment tandru alături de ea. Din păcate, relația dintre Kostia și fată se consumă agresiv. Tânăra îi dezvăluie lui Starman că vrea să fie liberă și să nu „se lege la cap” cu o relație. Poate cea mai sinceră și directă interacțiune este cea dintre Mașka și Starman. dar el „nu este real”. Apare doar atunci când ea are cea mai mare nevoie de un sfat. Mama o compară cu ceilalți tineri pe care îi cunoaște, considerând că fiica ei nu este în stare să facă ceva cu viața ei. Şi asta doar pentru că are 6 la engleză și face modelling. Maşka încearcă să se apropie de ea, are nevoie de asta, dar e mereu dată la o parte cu reproşuri constante.

Limbajul licențios și colocvial imită sugestiv şi credibil discuțiile dintre o fată de 16 ani şi anturajul ei. Sună autentic. Muzica de sintetizator de la început te face să te simți ca într-un joc video, într-o simulare a vieții Mașkăi. Şi pentru a pătrunde în spaţiul senzaţiilor stimulate activ se creează într-una dintre scene o atmosferă de club, cu fum, cu fete ce dansează pierdute de sine şi ceilalţi pe ritmuri subliniate agresiv cu un bas puternic.

Decorul nu pare a fi funcțional, ci extrem de simplu, compus inițial din lăzi verzi de bere. Mașka tot mută lăzile pentru a crea următorul loc în care se va desfășura acțiunea. De asemenea, scoate diverse lucruri din dulapurile mici de pe laturile scenei.  Există și un leagăn cu lanțuri în care eroina se balansează ca pentru a se rupe de lume, cu o mişcare definitivă. Mașka are o rochie cu mesajul Earth sucks, iar Kostia un hanorac cu Nothing special – două statement-uri ce subliniază atitudinile personajelor, dar contribuie şi la compoziţia acestui univers atât de liber şi lejer cu orice preţ la care tânjesc tinerii.  Pelerinele de ploaie transparente sunt semnul ce delimitează realitatea de imaginar în scenele onirice cu Starman – prietenul imaginar, alter-egoul, conştiinţa, ori pur şi simplu strigătul de ajutor al Maşkăi.  În contrapunct, costumul Mamei e dintr-un cu totul alt univers – cel casnic: imprimeu floral şi cercei asortaţi, care atârnă flasc, a nepăsare, ca nişte ciucuri indiferenţi.

Elementele vizuale, realizate digital, demarcă trecerea de la o scenă la alta. Există, însă, o inconsecvenţă în utilizarea lor. O grijă mai mare pentru constanţă în utilizarea acestui procedeu drept coperte ar fi fost utilă. Proiecțiile au rolul de a crea două spații paralele, însă, din păcate, nu se pot observa suficient de clar pe cortină. În varianta online, proiecțiile sunt filmate și decupate ca atare. În sală, însă, spectatorii descifrează cu greu ce se întâmplă în celălalt spaţiu.

Interpretarea Anei Radu (Mașka) este sinceră și reușește să portretizeze problemele unei adolescente din Rusia contemporană sau de aiurea, personajul având acel filon al universalităţii. Maruca Băiașu o interpretează pe Mamă, mândră și cicălitoare. Dragoș Stoica (Kostia) este băiatul amorezat, iar Teona Stavarachi își arată latura de „petrecăreață” în rolul lui Tanti Sveta și Dașa, dar și cea de bunică îngrijorată, într-o cu totul altă cheie şi te face să te concentrezi pe acțiunile ei excentrice. 

Sfârșitul nu este limpede, cu greu deducem ce s-a întâmplat cu Mașka. Ni se dezvăluie, într-adevăr, motivul alegerii titlului piesei, dar cum a ajuns fata să își piardă mâna rămâne la latitudinea imaginației spectatorului. Din punctul meu de vedere, acest spectacol este îndrăzneț, dar un pic abrupt în transmiterea mesajului din spatele piesei. Scenele înlănţuite alert nu dau răgaz spectatorului pentru a putea asimila complet acțiunea. Mamă, mi-am pierdut mâna! ne provoacă să ne gândim la zilele în care noi, ca adolescenți, încercam să ne plănuim viața de adult. Răspunsul provocator la întrebarea ce vrei să fii când vei fi mare? este fie fericit, fie liber. Mașka vrea să fie liberă, dar de ce oare mai e nevoie pentru a putea atinge acest ideal? Poate puterea de a lua decizii importante, poate puterea de a îndura, poate puterea de a suporta povara libertăţii…

o cronică de Mihaela Popa

studentă anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti

Află mai multe despre spectacol și când îl poți vedea AICI.

Articolul nu reprezintă în mod necesar poziţia organizatorilor festivalului. Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” nu este responsabil de conţinutul cronicilor din rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și nici de opiniile celor care le semnează. Acestea sunt în întregime responsabilitatea studenților din anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti.