INTERVIU Corina Boboc, scenografă și fashion designer: „Orice formă de artă te ajută să-ți deschizi noi uși către inovație.”

Explorează rubrica INTERVIU și descoperă-i pe tinerii creatori de teatru și film dincolo de scenă sau de marele ecran. Află de ce au ales să urmeze o carieră artistică, ce îi motivează și cine sunt oamenii care îi inspiră. 

Corina, înainte de a studia scenografia, ai urmat cursurile de fashion & design la UNArte. Ce te-a determinat să te îndrepți spre teatru?

În primii doi ani de facultate la UNArte nici nu-mi trecea prin gând că aș putea face și scenografie, deși, într-adevăr, sora mea mi-a spus la un moment dat că mi s-ar potrivi să fac și asta. Abia când mi-a explicat Doina Levintza cât de frumos se pot completa cele doua meserii și chiar mai mult, câtă nevoie aș avea de amândouă, am zis că nu mai stau pe gânduri și că voi da admitere la master la UNATC. Desigur, toate aceste lucruri au venit peste faptul că am crescut în teatru datorită surorii mele care este actriță la Teatrul Național din Iași și, mai apoi, datorită soțului meu, Lari, care este și el tot actor.

În primii doi ani de facultate la UNArte nici nu-mi trecea prin gând că aș putea face și scenografie, deși, într-adevăr, sora mea mi-a spus la un moment dat că mi s-ar potrivi să fac și asta.

Consideri că există noțiuni despre realizarea unui costum pe care nu se pune suficient accentul la scenografie? Dar invers, crezi că lipsesc anumite informații despre costumul teatral care i-ar putea ajuta pe studenții de la fashion design?

Consider că nu se pune destul de mult accent pe faptul că tu ca scenograf îmbraci până la urmă un om, un actor, care și el la rândul lui își construiește un personaj. Așa că, de ce să nu-l construiți împreună? Bineînțeles, după ce este stabilit conceptul regizoral. Este atât de important ca și actorul să se regăsească în costum, să se simtă confortabil, ba chiar să simtă că-i aparține. Iar invers, cred că există foarte multe lucruri din istoria costumului de teatru, chiar și din teatrul contemporan care îi pot ajuta foarte mult pe studenții de la modă să își dezvolte creativitatea. Orice formă de artă te ajută să-ți deschizi noi uși către inovație.

Consider că nu se pune destul de mult accent pe faptul că tu ca scenograf îmbraci până la urmă un om, un actor, care și el la rândul lui își construiește un personaj. Așa că, de ce să nu-l construiți împreună?

Care sunt, după tine, specificitățile costumului de teatru?

În primul rând, când creezi un costum de teatru ești „constrâns” de un text și de un concept regizoral. Există o formă de utilitate pe care o capătă haina dintr-un spectacol, lucru ce poate schimba mult designul costumului respectiv: poate fi vorba de un buzunar, două, trei, de care e nevoie ca personajul să-și poată face acțiunile, sau poate fi vorba de culoarea și țesătura materialului în raport cu decorul și luminile. Sunt incredibil de mulți factori de care trebuie să ții cont.

Ce scenografi și ce fashion designeri te inspiră? De ce?

Personal, mi-e foarte greu să pun mâna pe un scenograf sau un designer vestimentar și să zis că „Da! Ei mă inspiră!”. Și asta pentru că mă entuziasmează orice lucru bine făcut care are consistență. Cu cât crește experiența, crește și empatia și recunoștința mea ca individ pentru artiștii care reușesc să-și facă meseria fără compromisuri.

Mă entuziasmează orice lucru bine făcut care are consistență.

Cum a fost prima ta experiență de a lucra într-un teatru?

Prima dată am lucrat în primul an de master, la Teatrul Excelsior din București, unde am semnat costumele spectacolului EmojiPlay de Gigi Căciuleanu. S-a întâmplat să vină la o prezentare de modă pe care o făcusem la Teatrul Unteatru, i-a plăcut foarte mult colecția și m-a invitat să lucrez cu el. A fost o experiență cu atât de multe emoții și atât de mult necunoscut, încât mă simțeam copleșită de bucurie de fiecare dată când intram în teatru. Gigi a fost minunat, la prima întâlnire pe care am avut-o pentru spectacol, s-a uitat la mine și mi-a zis : „Așa cum ești îmbrăcată acum, uite așa ar trebui să arate spectacolul!”. Bineînțeles, a fost un punct de plecare pentru ce urma să fie, dar el, de fapt, mi-a dat curaj să fiu eu și să încep să creez.

Gigi a fost minunat, la prima întâlnire pe care am avut-o pentru spectacol, s-a uitat la mine și mi-a zis : „Așa cum ești îmbrăcată acum, uite așa ar trebui să arate spectacolul!”.

Să vorbim și despre spectacolul din festivalul nostru, Cosmonauți sau Dincolo e mai bine…,  la care semnezi costumele. Cum ai colaborat cu Andreea Lucaci și cum ați ajuns la această versiune unitară de costum pentru toți actorii?

Îmi vine să zic numai vorbe minunate despre Andreea, pentru că de prima dată când am ne-am întâlnit să vorbim pentru spectacol, m-a molipsit cu dragostea ei pentru teatru, dar mai ales pentru echipa care a lucrat la acest proiect. Atunci am înțeles că e un om care crede în ceea ce face și în oamenii de lângă ea. Iar ce a urmat după, a fost ca un ping pong de idei în aceeași direcție care ne-a adus la conceptul de uniformă de cosmonaut. M-a rugat să-i fac câteva schițe, i-am făcut doar una singură ca să mă asigur că e bună direcția, iar ei i-a plăcut atât de mult încât a rămas exact acea primă schiță. When it’s meant to be, it’s meant to be.

Îmi vine să zic numai vorbe minunate despre Andreea, pentru că de prima dată când am ne-am întâlnit să vorbim pentru spectacol, m-a molipsit cu dragostea ei pentru teatru, dar mai ales pentru echipa care a lucrat la acest proiect.

Cât de mult consideri că i-au ajutat pe actori costumele create de tine în conturarea personajelor lor?

Cred că i-a ajutat să se simtă confortabil și cool, iar asta a lăsat loc ca ei să-și construiască personajele fără să se simtă responsabilizați de costum, ceea ce pentru niște tineri actori care nu demult au urcat pe scenă, poate fi de mare ajutor.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la această experiență? 

Echipa. Și aici nici nu mai e nevoie să completez. 

La ce proiecte lucrezi și ce alte planuri de viitor ai?

Pe lângă munca la atelierul meu, comenzile zilnice și lucrul cu clienții, lucrez la un nou proiect în teatru, un text românesc de care m-am îndrăgostit încă din liceu. Vă zic mai mult la începutul anului viitor. 

un articol de Andreea Ciocîrlan

redactat de Delia Dușa