În 2023, Caravana PELIKINO face o primă oprire la Râmnicu Sărat. Pe 1 Martie, la Centrul Cultural „Florica Cristofeanu”, publicul este invitat să participe la două proiecții de film: Și atunci, ce e libertatea? (regia Andrei Zincă) și Fără prelungiri (regia Ștefan Pătrașcu). Accesul la proiecțiile celor două lungmetraje este liber, în limita locurilor disponibile.
Caravana PELIKINO din Râmnicu Sărat este un eveniment organizat de Asociația Culturală Șerban Ionescu în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Centrul Cultural „Florica Cristofeanu”, fiind sponsorizat de Dedeman.